Plantele din grupa palmierilor se caracterizeaza printr-o tulpina cilindrica, neramificata, adesea inalta, dar uneori foarte scurta, terminata cu un grup de frunze. Pe tulpina se observa cicatricele si resturile de la frunzele uscate si cazute sau taiate.Frunzele deosebit de mari pot fi penate (Phoenix) sau palmate, in evantai (Chamaerops). Fructele, care se formeaza in locurile de bastina, variaza de la marimea curmalei la cea a nucii de cocos. Cel mai cultivat si cunoscut palmier la noi este curmalul. Palmierii prefera spatiile luminoase, chiar insorite. Ei se tem de excesul de umezeala. Stagnarea apei pe mugurul central provoaca putrezirea lui. Iarna se simt mai bine in spatii ceva mai racoroase (10-12°C), care sa le asigure un usor repaus. In general nu suporta curentul de aer si au nevoie de un pamant care sa se dreneze foarte bine. Vara plantele pot fi scoase afara, unde se uda abundent si se fertilizeaza de 2-3 ori pe luna. Transplantarea se executa la intervale mari de timp (4-6 ani, uneori mai multi ani) si numai atunci cand radacinile ocupa in intregime vasul. Inmultirea se realizeaza prin seminte si rareori, prin desprinderea lastarilor formati la baza plantei. Semintele se tin in apa calduta 1-2 zile, inainte de a fi semanate. Rasarirea se poate produce in 3-4 saptamani, dar poate dura pana la 1-1,5 ani. Fiind vorba de seminte mari, ele se seamana direct in ghivece de 8-10 cm in diametru. Este foarte important ca atunci cand plantele tinere obtinute sunt mutate in ghivece mai mari, sa se lucreze cu multa atentie pentru a nu se rani radacina principala. In general palmierii nu suporta sa fie deranjati la radacini prea des.