Mulţi s-au întrebat poate cum anume se realizează felicitările animate pe care le îndrăgim atât de mult. Ei bine, în cele ce urmează vom încerca sa acoperim cele mai multe aspecte tehnice care privesc paşii de realizare a unei felicitări animate. Deşi există multe metode, se va aborda doar una care o folosim de mult timp şi în plus este perfect compatibilă cu inserarea în paginile site-ului nostru, şi anume: conceperea unei felicitări în format .swf (flash) cu ajutorul programului SwishMax.
Pregătirile vizează în special două aspecte: cel de ordin tehnic – deţinerea programelor de lucru şi apoi deţinerea materialelor care vor constitui parte integrantă din felicitare.
Astfel, programele de care avem nevoie sunt 3 la număr. Avem nevoie de SwishMax, un editor de imagini, şi un editor de sunet. De ce toate acestea? Pentru că produsul final, felicitarea animată, va fi publicată pe internet, deci nu ne permitem să folosim orice tip sau mărime de imagine sau de sunet, deoarece cele care ocupă multă memorie va induce către o felicitare de dimensiuni mari, de câţiva Mb, ceea ce înseamnă că până la deschiderea efectivă a ei pentru vizualizare va dura mult timp. Efectul va fi descurajator. Deci mergem pe principiul economiei. Cum anume?
Discutăm puţin despre pregătirile materialelor pentru o felicitare. Pe scurt, trebuie să avem o idee care ne va conduce la alegerea textului, a imaginilor şi a unei melodii. Trebuie să spunem că ar fi bine să ne limităm numărul de imagini dintr-o felicitare la un maxim de 7. Aceasta din aceleaşi motive de compactare a felicitării. După ce avem aceste materiale, imaginile, textul şi melodia, putem trece la treabă.
Imaginile
Prelucrările de imagini sunt primele acţiuni ce trebuiesc făcute. Pentru că imaginile sunt de diverse mărimi şi tipuri, ele trebuiesc ajustate pentru a ne oferi un maxim de eficienţă. Astfel, ideal ar fi să avem toate imaginile în format JPG, deoarece acestea sunt de cele mai mici dimensiuni – spre deosebire de imaginile de tip BMP, care ocupă mult spaţiu pe suport magnetic. Cu un program de editare de imagini – sunt multe gratuite – putem sa facem conversia imaginilor în formatul JPG.
Acum avem toate imaginile în format JPG, dar nu toate sunt de dimensiuni egale. Şi acest lucru poate fi un mare impediment. Deoarece dimensiunile standard al unei felicitări este de 500x400 (este cel mai des folosit de noi), va trebui să ajustăm imaginile noastre la acest format, din considerente atât de economie spaţiu, dar mai ales estetice. Dacă o imagine pe care vrem să o inserăm este mai mult înaltă decât lată, ne va duce la o disproporţionare gravă a ei atunci când o vom introduce în SwishMax pe formatul 500x400.
Deci ce se poate face? Voi oferi principiul de lucru, valabil pentru orice alt caz de discrepanţă. Cel mai bine este să utilizăm din nou editorul de imagini pentru a prelucra toate imaginile. Un editor de imagini ne poate redimensiona o imagine. De exemplu, programul AcdSee deţine opţiunea Resize. Cu această opţiune putem schimba rezoluţia unei imagini la 500x400 cât ne interesează. Dacă dezactivăm opţiunea Lock aspect ratio, vom putea introduce exact aceste dimensiuni în căsuţele pentru Widht şi Height. Ne putem uita apoi dacă imaginea redimensionată este acceptabilă. Dacă nu, va trebui să apelam la anumite artificii tehnice.
O idee bună ar fi să ieşim din opţiunea Resize şi să apelăm la Crop. Funcţia Crop decupează după dorinţele noastre porţiuni din imagine pentru a ne lăsa doar partea de imagine care ne interesează mai mult. Astfel, dacă avem o imagine, să spunem ca exemplu 800x400, nu o putem redimensiona direct la 500x400 pentru că nu se va înţelege nimic. Însă funcţia crop ne poate ajuta să înlăturăm porţiuni din imagine – oricare – pentru a o aduce cât de cât la un format asemănător de lăţime mai mare decât înălţime. Să fim realişti când apreciem ce vom înlătura din imagine. Marginile de fundal, sau detaliile neesenţiale le putem înlătura. Lăsaţi doar ceea ce contează.
Avem acum tot setul de imagini la dimensiunile dorite, în format JPG, gata să fie folosite. Foarte bine. A mai rămas melodia de prelucrat. Avem deci un fişier în format MP3, dar este de 3 Mb şi durează vreo 5 minute. Nu e chiar ceea ce ne interesează pentru o felicitare care ar fi bine să aibă 600 Kb.
Un editor de sunet – cum ar fi Cool Edit Pro – ne poate ajuta să transformăm melodia noastră într-un format ideal pentru felicitarea noastră. Orice editor de sunet poate şterge porţiuni dintr-o melodie. Hotărâţi-vă să lăsaţi între 90 secunde şi 120 secunde de melodie pentru a acoperi bine rularea imaginilor. Părerea mea ar fi că dacă nu sunteţi sigur cât durează derularea imaginilor, aţi putea lăsa la urmă prelucrarea melodiei. Însă eu consider că doar dacă aveţi 7 imagini şi timp mare de expunere a lor veţi ajunge să depăşiţi 2 minute pentru felicitare. În e bine să vă faceţi un mic calcul de la început. Avem 5 imagini, le expunem câte 15 secunde fiecare, deci 75 secunde în total. Drept urmare ne încadrăm cu o melodie de peste 90 secunde. Contează mai mult ca melodia să fie doar mai lungă decât expunerea imaginilor.
Aşadar, tăiem porţiunea de melodie care este în exces – poate că alegem şi un moment mai potrivit pentru încheiere sau putem folosi un efect de Fade out spre final. Apoi urmează să salvăm sunetul nostru. Programul Cool Edit Pro – ca şi alte editoare de sunet – poate salva o melodie în mai multe formate pentru sunet. Acest program permite la funcţia de Save as schimbarea frecvenţei sunetului şi a bitrate-ului. Din caseta Save as alegem butonul Option şi alegem formatul 24 Kb /11050 Hz. Apoi salvam sub alta denumire. Daca deţinem un alt program, procedura este aceeaşi, de a decupa o parte din melodie şi de a o salva apoi la frecventa de 24/11050 Hz.
Am terminat cu prelucrările. Deşi pare cam complicat când citeşti cele de mai sus, totul devine foarte simplu atunci când facem practic. O singură dată să facem şi apoi nu mai avem nevoie de a citi rândurile de mai sus.
Am ajuns în etapa de a construi felicitarea. Este cea mai frumoasă etapă. Şi cred că o aşteptaţi de mult. Sper ca cei care sar direct aici să aibă şi răbdarea de a parcurge şi materialul anterior legat de pregătirile şi prelucrările iniţiale. După cum vom vedea, ne vor fi de mare ajutor acum, la montaj.
Am spus ca vom învăţa cum să lucrăm cu programul SwishMax. Acesta îmbină imaginile, textul şi melodia pentru a putea forma o prezentare animată multimedia. Să începem prezentarea programului şi lucrul efectiv cu el.
SwishMax deţine instrumente uşoare de lucru. Are în partea de sus un panou unde obiectele inserate li se atribuie efecte de apariţie, mişcare, dispariţie. Fiecare obiect (imagine sau text) are o linie a timpului împărţită în mici celule (frames). Aici vom lucra iniţial.
Apoi în partea din dreapta se vede un alt panou care conţine opţiunile prezentării de creat. Opţiunile sunt grupate pe categorii: Movie, Scene, Export, Transform etc.
În partea de mijloc se va vedea rezultatul muncii noastre, în mod static – adică la un moment dat, undeva într-un punct al liniei timpului. Aici vom putea să aşezăm obiectele noastre, adică imaginile şi textele, pentru a se potrivi cât mai bine unele cu altele. Probabil că acum se vede doar o porţiune albă pe un fundal gri. Reţineţi faptul că porţiunea albă este partea vizibilă a produsului, sau felicitarea în sine. Tot ceea ce depăşeşte acest spaţiu alb nu va fi vizibil în fişierul final în format flash.
Cele mai importante aspecte fiind spune, să începem lucrul. Imediat după ce am deschis programul, este selectată Scene_1 iar în panoul de opţiuni din dreapta este activ panoul Movie. Trebuie să definim dimensiunile felicitării. La Widht schimbăm în 500 şi la Height punem 400. În rest rămâne la fel.
Înspre partea stângă în bara Tools, este opţiunea View. Sub numărul % de vizualizare, se află un buton Fit Scene in Window. În apăsăm pentru a încadra porţiunea noastră albă din mijloc cât mai bine în spaţiul disponibil.
Să inserăm prima imagine. Din meniul de sus, alegem Isert > Image… Alegem imaginea noastră aflată pe hard-diskul nostru şi dăm Open. Dacă am făcut bine redimendionarea imaginilor , atunci nu ar trebui să fie probleme cu aşezarea imaginii. Imaginea trebuie să cadă perfect pe porţiunea albă. Dacă totuşi nu este aşa, atunci am putea ajuta prin mutarea imaginii pe zona albă, sau dacă imaginea este mai mare decât porţiunea albă prin tragerea de colţuri a imaginii noastre, încadrând-o în marginile zonei albe. Recomandare: putem să facem astfel de dimensionări a imaginilor atunci când nu este aplicată încă nici un efect asupra ei. Altfel, ori nu vom putea face nimic, ori se va dimensiona doar la rularea unui efect anume.
Acum să ne uităm în panoul de obiecte şi timp de sus. A apărut sub Scene_1 numele imaginii noastre inserate. Ei i s-a atribuit şi o bară a timpului pe care vor fi puse efectele ce vor fi aplicate doar asupra acestei imagini.
Acum avem o imagine, însă nu sunt definite deocamdată efectele pentru cum va apărea, afişa şi dispare. Acum intră în rol butoanele din stânga panoului de timp de sus. Când am deschis prima oară programul, este selectată Scene_1. Astfel, butoanele din stânga sus sunt Add script, sub el Delete (dezactivat) şi Options. Însă acum avem un obiect inserat în scena noastră. Dacă dăm click pe el, primul buton din stânga sus va fi acum Add effect.
Întotdeauna să ne întrebăm înainte de a pune efecte pe un obiect, unde voi aşeza efectul pe scara timpului. În cazul primei imagini este clar că va apărea chiar de la început, adică de pe prima celula (frame) a barei sale. Astfel, dăm acolo click şi apoi putem alege efectul de apariţie. Dăm click pe Add effect şi alegem pentru început Fade > Fade in. Efectele Fade in, Zoom in şi toate de la Appear into position au menirea de a aplica un efect de apariţie. Daca am dat Fade in atunci pe bara timpului a imaginii noastre va apărea un dreptunghi colorat pe care scrie Fade in 10 adică numele efectului urmat de numărul de frame-uri ocupat – mai exact cât timp durează efectul. Atenţie, numărul 10 nu înseamnă 10 secunde, ci 10 frames sau porţiuni de secunda. Vă amintiţi probabil că la setarea dimensiunilor felicitării de 500x400 aţi văzut dedesubt şi viteza de derulare care nu am schimbat-o, şi anume de 12 fps (frames per second). Astfel, efectul nostru de 10 frames este mai mic de o secundă. Bineînţeles, că putem efectua operaţii cu acest efect. Dacă dăm click pe el îl putem şterge cu tasta Delete, sau îl putem muta de-a lungul barei (nu şi într-o altă bară a altui obiect, decât dacă dăm cut sau copy), îl putem chiar mări sau micşora dacă vom trage de marginile lui.
Putem să verificăm ce am făcut dacă vom apăsa de butonul Play movie din meniul Control. Va apărea şi dispărea deocamdată. Oprim rularea cu butonul Stop. (Avem aceste butoane şi în bara de butoane de sus). Să folosim des aceste butoane pentru a ne verifica munca pe parcursul montajului.
Acum va trebui să definim dispariţia imaginii noastre – deoarece va trebui să lase locul unei imagini, următoare. Mergem spre dreapta pe bara imaginii şi dăm click undeva pe la 100 – gradaţia barei timpului, sau altfel spus frame-ul 100, echivalent cu secunda a 8-a (dacă împarţi 100 frames la 12 frames/ second). Aici vom pune efectul de dispariţie mergând tot la Add effect şi alegând Fade>Fade out. La fel, efectele care conţin expresia out cum ar fi Fade out, Zoom out, şi toate efectele de la Dissappear into position sunt efecte care înlătură obiectul într-un fel plăcut.
Te poţi verifica până acum cu Play Movie şi apoi opreşti Stop Movie. Imaginea ar trebui să apară, să fie afişată câteva secunde şi apoi să dispară – ciclul repetându-se.
Urmează să punem un text care va corespunde acestei imagini. Principiul de creare a unui text urmează aceiaşi paşi: Inserare, Potrivire, Adaugare efect apariţie, Stabilire timp afişare şi Adăugare efect dispariţie. Diferenţa este că vom folosi meniul Insert > Text , apoi vom merge în partea dreaptă la opţiuni unde vom scrie textul nostru. Avem acolo şi opţiunile de formatare a textului: corp caracter, mărime caracter, culoare, aliniere, îngroşare, înclinat, etc. Sugestie: formatarea unui text se aplică întregului text înscris. Pentru a obţine efecte diferite pentru cuvinte separate ale aceluiaşi text este necesar să inseraţi mai multe texte pe care le veţi alinia pentru a forma propoziţia. Apoi trecem în partea de mijloc. Vrem să potrivim bine textul în cadrul imaginii, ca acesta să fie vizibil şi să fie bine potrivit. Acum e momentul să stabilim poziţia în care va apărea trăgând cu mouse de imagine şi aşezând-o acolo unde dorim deasupra imaginii. Dacă imaginea pusă adineaori nu se vede în partea de mijloc, atunci daţi click sus pe bara textului undeva în porţiunea care corespunde afişării imaginii. Dacă nici acum nu se vede, daţi un click în partea de mai sus, pe riglă şi va apărea o linie roşie verticală în dreptul punctului de click. Acum trebuie să se vadă imaginea dacă linia roşie este undeva pe porţiunea în care este afişată imaginea.
Aşadar, tragem imaginea în locul unde dorim, mai facem unele retuşuri. Dacă vrem mai ajustăm lungimea textului, putem face asta trăgând nu de colţurile textului cum am putea fi tentaţi să facem. Acest lucru va efectua o scalare a imaginii, ceea ce nu ne dorim. Dacă avem textul nostru selectat, atunci se pot vedea nişte puncte verzi pe lângă cele 8 able. Două puncte verzi în stânga şi unul în dreapta. Dacă nu se văd aceste puncte, atunci le puteţi face vizibile dând click dreapta cu mouse pe text şi alegând opţiunea Margins. Ele vor apărea acum. Punctul verde din dreapta este cel care lungeşte spaţiul alocat textului. Îl vom folosi mai des. Celelalte două puncte verzi din stânga oferă posibilitatea de alinere a primului rând (cel de sus) sau a celorlalte rânduri de după primul (cel de jos).
Am stabilit deci poziţia în care va apărea textul pe imaginea noastră. Dar nu am stabilit poziţia de apariţie în timp a textului. Pentru aceasta va trebui să ne gândim când vrem să apară textul nostru. Desigur, vrem să apară nu imediat cu imaginea, ci la puţin timp după ce efectul de apariţie al imaginii deja s-a terminat. Deci vom merge pe bara textului undeva după 10 – pentru că efectul de apariţie al imaginii este de 10. Dăm click la 15 şi inserăm acolo efectul de apariţie al textului cu Add effect >Zoom in. De asemenea, efectul de dispariţie al textului ar trebui să aibă loc ori înainte, ori odată cu dispariţia imaginii corespunzătoare. Deci vom ajusta efectul de dispariţie trăgându-l pe bară ca să se potrivească bine cu efectul de dispariţie aş imaginii.
Bineînţeles că sunt multe variante de a obţine efecte deosebite pentru apariţie, afişare şi dispariţie. Fiecare efect are opţiunile lui dacă dăm dublu click pe ele. Se va deschide o fereastră cu multe opţiuni pe care nu le vom trata aici. Rămâne să vă jucaţi voi cu ele pentru a vedea ce re realizează dacă schimbaţi ceva. Şi nu uitaţi, dacă ceva nu merge bine şi nu mai ştiţi să refaceţi, ştergeţi efectul cu click pe el şi tasta Delete şi luaţi-o de la început.
Ce urmează acum? Reluarea ciclului de inserare a unei imagini cu efectele ei şi a textului care îi corespunde. Diferenţa este că de acum va trebui să stabiliţi corect punctele de apariţie a fiecărui obiect inserat astfel încât să fie într-o elegantă continuare cu celelalte obiecte deja inserate. De exemplu, ca sfat vă spun că efectul de apariţie al imaginii următoare ar putea să se întretaie pe scara timpului cu efectul de dispariţie al imaginii anterioare, asta pentru ca nu cumva se existe porţiuni albe în cadrul felicitării. Faceţi acest lucru până terminaţi de inserat toate imaginile şi textele aferente.
A rămas să inserăm fondul muzical. Dăm click la Insert >Soundtrack, alegem fişieru de sunet prelucrat de noi, şi el se va insera automat ca obiect nou. Putem vedea şi lungimea lui. Acum ne vom da seama cât durează melodia şi dacă este suficient de lungă sau prea scurtă faţă de afişarea tuturor imaginilor noastre. Acestea fiind spuse, dacă am respectat ceea ce am discutat în rândurile de mai sus, avem o felicitare în format brut. Tot ceea ce trebuie să mai facem acum este să o salvăm în primul şi în primul rând în format Swish, adică să facem un Save şi să scriem numele ei. Apoi o vom exporta în format flash (cu extensia .swf) pentru a putea fi inserată pe site. Acest lucru se face cu File > Export> SFW. Fi;ierul rezultat este un flash care va fi uploadat pe site de către webmaster. Rămâne să îl trimiteţi pe mail acestuia şi să îi comunicaţi eventuale sugestii şi păreri. IMPORTANT! Nu ştergeţi fişierul salvat în format Swish (cel cu extensia .swi). Dacă vreţi să modificaţi ceva mai târziu nu veţi putea face în fişierul flash exportat, cel cu extensia .swf. Modificările ulterioare se fac deschizând proiectul făcut în Swish şi apoi în final exportând din nou în formatul flash. Dacă nu veţi păstra fişierul cu extensia .swi va trebui sp o luaţi de la început dacă sunt necesare anumite schimbări la felicitare.
Acestea fiind zise, vă spunem spor la treabă. Suntem nerăbdători să vedem cu ce felicitări frumoase ne veţi încânta privirile.
Caziuc Ştefan
Versiunea iniţială 1.0
Revizia 0.
Data 11 decembrie 2006

AnimataIUBIREA E UN CANTEC CE NU ARE SFARSIT
Animatadaca ai sti..
AnimataLA MULTI ANI SF.PETRU SI PAVEL
Animatate-am asteptat
Animatace este iubirea


Animatasuna-ma




| christa, bulgaredeaur, mannuuwe, viocom, flores24ro, miki_mimoza, clujanezul, danydandan, saiucarmen, adrian1977, davdia, cioancioan, cornea_tatiana, nemraczuma, adrian pop, aless, apus_c, Paula_40, mari_11_cica, yorosane, Cadar-Vlad, ibinet, michaela_0309, nely15, hv_victor, Diancik, monika_monika, dany_19_ela, DeathPlace |
| tynna_c, tynna_cr, nicusor07, grgcprn@yahoo.com, misu 69, violet7, mihaib07, bimbi5, arvunescut, bv_cip, nero36luk, cici, agudpopa, Ghera Dacian, hauca_dana, siriusblack, petre1983, pufulinaro, ghici, ralucis, minye, Moonman, ina, adamut, Deeutza, terrabyte, alyxutza, black_angelxx, Rebekka, Blondutzu |
Ortodontia |jocuri | catalog firme| jocuri gratuite| subtitrari | electronice | electrocasnice| jocuri online|jocuri copii | jocuri gratis | games