…e ca o rană deschisă în care vin toţi şi scuipă. Unii sunt mai eleganţi şi toarnă direct spirt.

Cei pe care ajung să-i urăsc sunt cei care păşesc tiptil şi mă îmbie să-mi desfac rana şi mai tare, se uită-n ea, apoi la mine, apoi la ea din nou, apreciază că nici o femeie nu merită aşa ceva, îmi câştigă încrederea, o deschid şi mai tare, se uită şi mai bine, apoi mă mângâie cu privirea, o să fie bine, eu nu sunt ca ei, o să fie bine, poate o să te vindec chiar eu, o să fie bine, o să vezi şi apoi, cu o mişcare bruscă, înfig adânc un pumnal în rana deschisă, eu am un şoc, nu mai pot să respir, iar ei…ei răscolesc cu nesaţ acolo, în nenorocitele mele adâncuri. Mă doare! Vă urăsc.